



Ieri a expirat termenul de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale.
Sub rezerva validarii lor de catre biroul electoral, avem o oferta generoasa de 6 candidati pentru functia de primar, iar pentru consiliul local, candideaza 10 partide si un independent.
Am facut un tur al orasului sa vedem cum se promoveaza vizual candidatii. N-am vazut decat pe unul. Ati ghicit, este Roman Gheorghe, care ne zambeste dulce si promoveaza performanta de mai multe panouri ale firmei de publicitate.
Am intrebat cativa candidati de ce nu apar pe panouri publicitare. Raspunsul, invariabil, a fost ca este scump, iar firma de publicitate are toate panourile din oras ocupate cu alte contracte.
Pe principiul ca ,,omul gospodar isi face vara sanie’’, primarul nostru si-a rezervat panourile de mult, inca din 2017, cand cheltuia, cel putin, 280000 lei pentru promovare, dar si ulterior, cand oferea, anual, diverse contracte de publicitate, firmelor interesate. Cat despre pret, pentru el nu a fost scump ca el nu dadea din banii lui ci din banii nostri.
Asadar, medieseni, admirati-l pe dom’primar, ca doar ati platit pentru asta!
Va urma (tineti aproape).