Primaria lu’Gheorghe

Astazi vom aborda alta combinatie a primarului Roman Gheorghe, cea a parcurilor si locurilor de joaca. Poate am fi abordat mai tarziu subiectul,dar scandalul cu parcul din centrul orasului a capatat o asemenea amploare incat nu am putut sa nu aprofundam problema.

Gheorghe se dovedeste a fi expert in sifonarea banilor publici si satisfacerea nevoilor celor apropiati lui si carora, probabil, le este obligat.

Sa incepem cu parcul si locul de joaca de la Hanul Caprioarei. Dupa ce a investit in locatie peste 2,5 milioane de lei, a inchiriat-o pe un pret de nimic si, ca sa fie pomana completa, mai baga peste 550000 lei in amenajarea locului de joaca. Cred ca majoritatea ati trecut pe acolo si ati vazut ce amenajari se fac. Credeti ca merita suma de mai sus? Am vorbit cu un expert in astfel de lucrari si ne-a confirmat ca pretul ar fi, maxim, pe la jumatate.

Gheorghe nu se opreste aici si gaseste oportun sa mai traga un loc de joaca si parc chiar langa gardul proprietatii sale de pe strada Wewern. Un parc ale carui costuri depasesc 700000 de lei. Unde mai pui ca si terenul aferent a costat 82500 euro (82500euro:2500 mp= fix 33 euro/mp, in conditiile in care primaria a vandut, la nici 200 m mai departe cu 10 euro/mp), adica peste 400000 de lei. In total, primarul Roman, cheltuie din banii publici peste 1,1 milioane lei pentru a-si trage parc in fata casei. Si asta la initiativa a 9 cetateni, vecini cu el, care, o parte, nici nu au copii mici. Pe cand doleanta a peste 400 de oameni (atatia au semnat, pana acum, petitia impotriva demolarii parcului din centru) nu va fi bagata in seama. Noi nu suntem impotriva parcurilor si locurilor de joaca, dar a arunca banii pentru a face parc, pentru un numar foarte mic de copii, in fata casei tale, ni se pare culmea arogantei si tupeului. Dar poate nu-i arunca ci ii imparte cu viitorul constructor. Cine stie?

Oare ce ratiuni stau la baza hotararii de a-ti face parc in fata casei, care sa fie folosit de 5 copii dintr-un cartier de case cand, sub baraj, ai un teren de 21000 mp, cu proiect facut pentru un parc si loc de joaca, si care ar deservi un cartier cum este Vitrometan, cu mii de locuitori?

Continuarea, in viitoarea postare.

Va urma (distrbuiti si tineti aproape).

Primaria lu’Gheorghe

Cineva, pe o retea de socializare, spunea zilele trecute, ca primaria lui Gheorghe este primaria in care sunt posibile tot  felul de combinatii.Si inclinam sa-i dam dreptate.

De la combinatiile cu lucrari la preturi foarte mari la combinatiile cu terenuri si imobile, de la combinatiile cu panselute la combinatiile de prestari servicii cu oamenii lu’Gheorghe, totul este posibil. Principalul este sa iasa banul. Chiar si din combinatia cu echipa de fotbal a iesit ceva. Vom reveni la multe dintre ele.

Pana atunci, haideti sa o vedem pe cea cu pandemia.

Acum cateva luni, cu ,,surle si trambite”, conform obiceiului, primarul Mediasului, ne anunta ca a obtinut bani europeni pentru a asigura, pe viitor, masurile de combatere a pandemiei. Din banii obtinuti 1,5 milioane de lei erau destinati achizitionarii a 80000 litri de substante dezinfectante. La o simpla impartire, rezulta ca acele substante au fost sau vor fi cumarate cu 18.75 lei/litru. Foarte bine, veti zice, pe omul nostru il preocupa siguranta noastra. Asa am zis si noi, pana cand, un cititor ne-a pus la dispozitie urmatorul document:

Dupa cum se vede din document,este vorba de o achizitie directa de dezinfectant pentru maini facuta in septembrie 2020. Observati la ce pret a fost facuta(80 lei/litru),din bani publici, si comparati cu achizitia facuta cu bani europeni(18,75 lei/litru). Este clar ca din banii publici s-a facut o achizitie de 4 ori mai scumpa decat ar fi fost normal. Deci 500litrix80lei=40000lei. Pretul corect ar fi fost de 10000 lei.Diferenta de 30000 lei a intrat in niste buzunare. Asta pentru o singura achizitie, dar ganditi-va ca s-au facut o mutime de astfel de achizitii: pentru scoli, pentru blocurile de locuit, pentru cladirile publice, poate si pentru spital. Daca la fiecare achizitie, 30000 lei au intrat in buzunarele ,,actorilor” participanti la activitate, vedeti cam cati bani s-au scurs din bugetul local. Noi credem ca s-au facut o sumedenie de astfel de ,,inginerii”. Hai sa vedem cam cat timp ajung 500 litri la 20 de unitati scolare? Pai ar veni 25 de litri per unitate. Sa admitem ca in fiecare unitate sunt 100 de utilizatori de dezinfectant, prezenti 20 de zile pe luna. Deci 25 de litri la 2000 de utilizari, ar reveni cam 12,5 grame per utilizare. Este clar ca trebuia o astfel de achizitie cel putin odata pe luna, si asta numai pentru invatamant. Daca s-au facut doar 10 astfel de achizitii, desi noi credem ca au fost mult mai multe, unde credeti ca s-au dus minim 300000 de lei.

Hai sa vedem care au fost ,,actorii” acestei ,,inginerii”? Unul a fost cel care a aprobat (ghiciti voi cine), altul a fost cel care a cumparat (Directia de Asistenta Sociala) si al treilea a fost cel care a vandut (acesta se va afla in urma cercetarilor celor abilitati-interesant ar fi daca si altor clienti le-a vandut la acelasi pret)

 Nu-i asa ca aceasta pandemie a fost o mina de aur pentru unii?

Sunt multe semne de intrebare, dar avem speranta ca cineva se va apleca asupra aspectelor semnalate si se va face lumina.

Asta pentru ca, la o examinare superficiala, cele semnalate seamana a abuz in serviciu, a grup infractional organizat si, de ce nu, a trafic de influenta.

Asteptam ca procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Medias sau ai Parchetului de pe langa Tribunalul Sibiu sau cei ai DNA Alba sa se implice. Poate si Politia Municipiului Medias sau Inspectoratul Judetean de Politie au ceva de cercetat. Si chiar si Camera de Conturi a Judetului Sibiu ar avea ceva de spus, ca doar sunt bani publici.

Va urma(distribuiti si tineti aproape).

Primaria lu’Gheorghe

Am publicat in mai multe randuri articole despre afacerile imobiliare ale primariei (de fapt ale primarului Roman Gheorghe), iar multi dintre cititorii blogului, prin aprecieri, comentarii si postari ati fost de acord cu cele publicate. O confirmare a faptului ca ceea ce am publicat se bazeaza pe fapte si argumente de necontestat vine si din partea domnilor de la USR PLUS, care in 19 februarie publica urmatoarea postare:

Ultima sedinta a Consiliului Local vine si confirma ,,talentul” de agent imobiliar  a  primarului, care initiaza , iar armata PNL voteaza, trei hotarari de vanzare  de terenuri si imobile din proprietatea municipiului Medias, adica a noastra stimati concetateni. Consultati hotararile numarul 103, 104 si 122 din 30 martie 2022.

Prin HCL 103/30.03.2022 se vinde un imobil (constructie+ teren aferent) la un pret, propus de evaluator, de 45500 de euro. Se vinde 1783 mp de teren constructii si constructii-una in suprafata de 174 mp (7 camere,grup social,hol) si una de 104 mp (anexa).

Prin HCL 104/30.03.2022 se vinde un teren constructii, relativ apropiat de imobilul de mai sus, in suprafata de 3350 mp, la un pret, propus de evaluator, de 46900 de euro.

Prin HCL 122/30.03.2022 se vinde un teren arabil, in suprafata de 674 mp, la un pret, propus de evaluator (care coincide cu valoarea lui din evidentele contabile ale primariei), de 61334 lei, adica 12300 de euro.

Pana aici toate sunt bune. Domnul  primar transpira sa aduca bani pentru investitii, veti zice, asa cum rezulta si din toate rapoartele de initiere a hotararilor de vanzare a bunurilor din patrimoniul Mediasului, adica al nostru. Dar daca ne uitam pe postarea celor de la USR PLUS, extrem de pertinenta si documentata, vom vedea ca a vandut de 853000 de euro si a cumparat de 940000 de euro. Se pune intrebarea: ce castig am avut noi, municipiul Medias, din toate aceste tranzactii imobiliare,daca am dat mai mult decat am primit?

Acum sa analizam un pic ultimele trei tranzactii. Terenul de la aviatie sa vinde cu 46900:3350=14 euro/mp(destul de ieftin).

Mergem pe Traian Vuia (relativ aproape de aviatie) si aplicam acelasi pret la teren – 1783×14=24962 euro. Rezulta ca cele doua constructii, insumand 278 mp construiti, au fost evaluate la 45500-24962=20538 euro. Super tare evaluarea- 278 mp construiti costa cat o garsoniera mai rasarita.

Si, hai sa analizam si vanzarea terenului arabil. Pretul aici este cel din evidentele contabile ale primariei. Atunci de ce a mai fost platit expertul evaluator? Nu stim daca este corect sau nu, 12300:674=18 euro/mp, dar vedem ca un metru patrat de arabil, paradoxal, este mai scump decat un metru patrat de teren de constructii. O fi vreun loc de casa? Pentru cine?

Vedem, din 2019 pana acum, evaluari ciudate, parca ar fi facute la comanda. Dar, pe de alta parte, este normal ca evaluatorul sa respecte dorinta clientului, caci doar incaseaza sume frumusele pentru fiecare evaluare.

Doar Curtea de Conturi ne poate lamuri,daca dispune contraxpertize la aceste evaluari.

Va urma(tineti aproape).