Primaria lu’Gheorghe

Revenind la promisiunile domnului Roman Gheorghe, facute in campania electorala din 2016, vom aborda astazi problema cainilor comunitari.

Si iata ce ne promitea domnul Roman Gheorghe in pliantul de campanie: ,,Abordarea de urgenta in mod eficient a problemei cainilor comunitari prin externalizarea serviciului in prima faza, apoi prin crearea unui serviciu propriu de ecarisaj.’’

Pentru cei mai tineri, vrem sa amintim ca in 2004-2005, in Medias era o mare problema prezenta adevaratelor haite de caini fara stapan, iar in 2006 a fost infiintat serviciul de ecarisaj, printre primele primele din Romania, dupa standard europene. Serviciul nou infiintat, impreuna cu compartimentul de politie a animalelor din cadru Politiei Comunitare, au tinut problema sub control pana in 2016 cand a devenit domnul Roman Gheorghe primar.

De atunci si pana acum, in loc sa rezolve problema, asa cum a promis, a abandonat-o si asistam la tot mai multe agresiuni ale cainilor fara stapani asupra cetatenilor. Din cate stim, in ultimele luni, media  celor  muscati de caini a trecut de 3 cazuri saptamanal.

In momentul de fata Mediasul nu are serviciu de ecarisaj. Ce sa mai vorbim de adapost pentru animalele fara stapan? Nici macar un contract de prestari servicii pe aceasta problema nu are.

Si atunci intrebam si noi. Cum ti-ai tinut promisiunea domnule primar Roman Gheorghe? Cum ai rezolvat problema?

Constructia si intretinerea unui adapost pentru aceste patrupede, care nu au totusi nici o vina, nu poate depasi costurile unui giratoriu fara sens sau a unor garduri fonice inutile. Sau poate tocmai de aceea nu este adopostul pentru caini o prioritate? Fiindca nu ,,iese’’ nimic?

Intrebam si noi, ca tot omul. Oricum nu vom primi raspuns.

Va urma(tineti aproape).

Primaria lu’Gheorghe

In aceste zile cand problema cea mai importanta a Romaniei ar trebui sa fie inceperea anului scolar in conditii de maxima siguranta pentru copii si cadre didactice, asistam, la toate nivelurile de decizie, incepand cu Guvernul, ministerele implicate, inspectoratele scolare, DSP-urile si terminand cu administratiile publice, la tot felul de balbaieli si aruncari ale ,,pisicii’’ de la unul la altul. Presupunem ca ,,acarul Paun’’ vor fi, ca de fiecare data, cei aflati la capatul lantului raspunderii, adica unitatea scolara, cadrele didactice, parintii si elevii.

Citim cu ingrijorare o stire furnizata de Inspectoratul Scolar Sibiu, publicata in ziarul Ora de Medias din 27.08.2020: ,,Potrivit IŞJ Sibiu, școala cu cei mai mulți elevi care au nevoie de tablețe și laptopuri este Liceul Teoretic ”Automecanica” din municipiul Mediaș, unde 160 de elevii nu vor putea face lecții online. La Colegiul Tehnic ”Mediensis” din Mediaș sunt aproximativ 150 de elevii care nu vor putea participa la lecții online în noul an școlar.’’

Conform acesteia.doar in doua unitati scolare din Medias exista 310 elevi care nu vor putea participa la invatamantul online, din lipsa tabletelor. Daca luam o medie de 20 elevi pentru celelalte 13 unitati scolare (excludem gradinitele), rezulta, aproximativ, peste 550 de copii care sunt exclusi de la invatatura.

Unui copil, daca i s-ar refuza accesul la educatie, si  tot ar fi o tragedie, dar la 550.

Oare primaria nu cunoastea aceasta situatie?

Au fost informati parintii cu situatia reala din scolile mediesene?

 S-au asigurat fonduri pentru procurarea de masti pentru copiii care nu au posibilitati (si va asiguram ca sunt intr-un numar destul de mare)?

S-au asigurat bani pentru testarea, cel putin a cadrelor didactice?

S-a asigurat incadrarea unitatilor scolare cu cel putin un cadru medical? Bine ca am incadrat la maximum Clubul Sportiv Municipal.

Au fost asigurate fonduri pentru a asigura celebrele panouri din  ,,pepsiglas’’?

Au fost asigurati bani pentu materiale de dezinfectie?

Sunt doar cateva din masurile de bun simt, la care administratia locala, in frunte cu primarul Roman Gheorghe, ar fi trebuit sa se gandeasca pana acum si sa ne informeze.

Nu am vazut, in ultima rectificare bugetara, alocati bani pentru rezolvarea acestor probleme. Nu ca nu ar fi bani. Bani sunt, atat timp cat cumparam autogara cu 3.5 milioane lei (aproape 750000 euro). Inseamna ca unitatile scolare se descurca cu ce au. Atunci de ce nu au cumparat tablete pentru copiii fara posibilitati?

Din 15 martie pana acum a trecut aproape jumatate de an. N-am stiut oare ca va incepe un nou an scolar?

Asteptam raspunsuri de la dom’primar.

S-ar putea sa nu le primim fiindca dom’primar este ocupat cu campania electorala. Aduna grupuri mari de oameni, pe timp de pandemie (apropo de distantarea sociala), si le spune lor cum a pregatit noul an scolar.

Va urma (tineti aproape).

Primaria lu’Gheorghe

Domnul Roman Gheorghe o comite din nou!

Ascultati cu atentie declaratia din 21.08.2020, cu ocazia intalnirii cu noua conducere a clubului Gaz Metan, de la minutul 1.58 la minutul 2.20; pentru cei care nu pot deschide videoclipul, am facut o transcriere a celor declarate.

Citam:,,In urma cu aproximati 4 ani de zile am avut o intalnire cu fosta conducere a clubului Gaz Metan si am spus atunci ca dupa ce clubul va iesi din insolventa EU voi fi un partener serios si  cu siguranta voi sustine clubul….’’

Din nou, ca un veritabil Becali al fotbalului mediesan, isi permite sa vorbeasca, in nume propriu, despre ajutoare si finantari potentiale, exploatand electoral situatia in care este clubul, promitand lucruri pe care nu este mandatat sa le faca.

Desigur ca toti ne dorim sa ajutam fotbalul mediesan sa ne reprezinte pe plan national si, de ce nu, pe plan international, cum a mai facut-o, de altfel. Dar aceasta decizie trebuie sa fie a mediesenilor, prin reprezentantul legal al lor, adica Consiliul Local.

Ori, pentru a angaja municipiul Medias intr-o astfel de actiune, domnule Roman Gheorghe, iti trebuie mai intai un mandat de la cetateni, adica de la Consiliul Local, si abia atunci poti sustine un asemenea parteneriat. Iar Consiliul Local a vrut sa ajute clubul inca din 2017, cand dumneata te-ai opus.

Desigur, in 2017 alegerile erau inca departe, iar dumneata aveai alte prioritati, sa nu le spunem datorii.

Se vede ,,din avion’’ cum incerci sa ne manipulezi electoral, dar te asiguram ca alegatorii nu sunt naivi, si au deja optiunile electorale formate. Din pacate pentru dumneata si PNL, majoritatea optiunilor sunt pentru altii.

Lasa ajutorarea clubului Gaz Metan in seama noului Consiliu Local, singurul abilitat sa vorbeasca in numele cetatenilor si nu mai amesteca fotbalul cu politica si cu alegerile.

Va urma(tineti aproape).