Goscom administrată de Lavinia Panu

Episodul 4

Panu Lavinia, administratorul special al SC GOSCOM SA, societatea pentru care au fost tarati intr-un proces penal fabricat, primarul, viceprimarul, 23 de consilieri locali si fostul director al societatii. Vom reveni asupra acestui proces. Cert este ca Panu Lavinia a preluat societatea in stare de insolventa, a facut-o sa functioneze, in 2015 si 2016 reusind sa aduca in conturile acesteia mai mult de jumatate din suma datorata creditorilor. Avand un contract ferm cu primaria, in jur de 9 milioane anual, GOSCOM ar fi iesit in maxim 2 ani din insolventa si ar fi lucrat pentru municipiul Medias, la preturi foarte bune, conform contractului de administrare. Insa planurile primarului erau altele. Astfel in 2015 a incredintat lucrari de asfaltare pe Sos.Sibiului, pe str.Horia si pe Aurel Vlaicu, societatii Drumuri si Poduri Mures, respectiv Geiger, in valoare de peste 1,3 milioane euro, explicand ca Goscom nu ar putea sa execute aceste lucrari, desi in 2015, in conditii de insolventa asfaltase strazile Brateiului, Axente Sever, Stadionului si altele. Diferenta este ca lucrarile realizate de Goscom rezista si astazi, dupa aproape 5 ani, iar lucrarile executate de Drumuri si Poduri Mures si Geiger nu au rezistat nici macar in perioada de garantie. Le pot vedea toti mediesenii, peticite, pline de fisuri si capace de camin lasate. Mai mult, la inceputul anului 2018, primarul Roman forteaza societatea GOSCOM, proprietate a Consiliului Local, a Mediasului, sa-si rezilieze contractual, condamnand-o astfel la faliment, refuzandu-i posibilitatea si oportunitatea de a-si pune in aplicare planul de reorganizare intocmit. Valoarea de patrimoniu a societatii era de 12,8 milioane de lei conform ultimei evaluari facute. Pentru cine isi aduce aminte, primarul, in emisiune televizata la NOVA TV, prezinta rezilierea contactului cu Goscom ca fiind cea mai importanta realizare a sa in anul 2017. Oare interesele cui le-a servit domnul primar cand a falimentat o societate proprietate a Mediasului, cu un asemenea patrimoniu, si a incredintat serviciul public de intretinere a drumurilor unei societati private, straine de oras. De asta era incomoda Panu Lavinia, pentru ca nu i-ar fi permis sa rezilieze contractul si sa falimenteze societatea si atunci domnul primar a fortat-o sa demisioneze. Abia acum afacerea Goscom devine penala.

Va urma(tineti aproape)

COMPLETARE:

Blogul nostru acorda un premiu pentru primul mediesean care identifica, pe strada Horea si strada Aurel Vlaicu( de la fostul Salconserv la Automecanica), o portiune de minim 2 metri liniari fara fisuri.

SUCCES

Ecosal administrată de Iosif Balogh

Episodul 3

Balogh Iosif, omul care in 2004 a fost numit sef al SPE (serviciul public de ecologizare). A plecat la drum cu 4 oameni in subordine si un tractor cu remorca. SPE a devenit SC ECOSAL SA iar in 2016 avea peste 200 de muncitori, peste 45 de utilaje, o statie de sortare si transfer a deseurilor, o statie de tratare a deseurilor din demolari si constructii, o statie de tratare a deseurilor toxice si toate punctele de colectare a deseurilor din cartierele de blocuri erau amplasate subteran. Mai mult decat atat, Mediasul a fost printre primele trei municipii din Romania care a implementat procesul de colectare selectiva la nivelul intregului oras. SC ECOSAL SA asigura si activitatea de deszapezire a orasului pe timp de iarna. Toate acestea au fost realizate cu bani din bugetul local, dar in mare masura si cu bani din Uniunea Europeana, Norvegia, Olanda, Danemarca si Irlanda, banii extrabugetari fiind de peste 3 milioane de euro.

Astazi societatea opereaza atat in Medias, dar si in toata zona de nord a judetului Sibiu. In 2010, cand in judetul Sibiu s-a pus problema managementului integrat a deseurilor, in Medias si imprejurimi problema era rezolvata. Pentru toate acestea Balogh Iosif si echipa lui (Spiridonescu Horatiu si Vasi Dan) au fost apreciati nu numai la nivel local si judetean, dar si national si international ajungand sa ofere consultanta pentru municipalitati din Moldova, Croatia, Muntenegru si Serbia. Pana in 2016 preturile la serviciile de salubritate erau sub gradul de suportabilitate al cetateanului. Astazi preturile au crescut iar  societatea se confrunta cu dificultati in activitate.

Cum i s-a multumit lui Balogh? L-a dat Gheorghe afara si pe el si pe Spiridonescu fiind adus pe postul de director general adjunct, anume infiintat, Seicen Bogdan cunoscut ca bautor si fumator(nu stim inca de alte substante, dar cercetam). De altfel pentru bautura a fost condamnat penal(consultati arhivele Judecatoriei Medias). Ce calitati are individul? Niciuna, doar ca este fiul lui Seicean Valentin, celebrul presedinte al consiliului de administratie de la Meditur, cel cu scoala profesionala terminata(?) si cu pupatul in dos.

De ce i s-au intamplat toate astea lui Balogh? Pentru ca este mai inteligent si mai pregatit decat Gheorghe si ar putea fi un primar mult mai bun.

Va urma(tineti aproape)

Meditur administrată de Dan Voinea

Episodul 2

Voinea Dan, fost director al SC MEDITUR SA, un foarte bun manager si care a preluat societatea în 2009 de la fostul director, care intre timp fusese propulsat deputat(pe locul lui Voinea, dar asta este alta discuție), domnul Roman Gheorghe, actualul primar, cu pierderi de peste 5 miliarde lei vechi, adica 500000 RON (adica peste 100000 euro). Asta ca sa vedeți ce bun manager era Gheorghe încă din tinerețe. Multe a mai făcut Gheorghe cât a fost la Meditur, dar asupra acestor aspecte vom reveni.

Domnul Voinea a preluat societatea cu pierderile amintite și într-un an de zile a adus-o pe plus cu 300000 RON (70000 euro). Mai mult, in 5 ani, practic, a înlocuit aproape toate mijloacele de transport ,,mostenite”, inclusiv celebrul autobuz ROMAN cumpărat de nou de Gheorghe ROMAN si care n-a funcționat mai mult de un an.

Cert este ca la plecarea din fruntea societatii (la presiunile lui Gheorghe), domnul Voinea a lăsat o societate pe profit, care funcționa foarte bine. La începutul anului 2019, daca suntem corecti și ne amintim declaratiile, se punea problema dacă vom mai avea sau nu transport public în Medias. Nu ne mira, dacă ne amintim ca Gheorghe la numit presedinte al Consiliului de Administratie al Meditur pe Seiceanu Valentin caruia nu i-am văzut diploma de absolvire a școlii profesionale, caci altele nu a declarat. Omul nu are nici o calitate decât aceea de a fi obedient celor care au puterea. Pentru Gheorghe obedienta este mult mai importanta decât competenta. Nu ne mira, pentru ca la câți a pupat ( ) are și el nevoie sa i se întoarcă.

Din punct de vedere politic, pentru ca Voinea a fost cateva mandate consilier judetean, se poate afirma ca a facut cu mult mai mult pentru cetatenii din zona de nord a judetului Sibiu decat a facut deputatul Roman Gheorghe, cel care i-a reprezentat in parlament intre 2008 si 2016, si asta o pot confirma toti primarii din zona.

În concluzie și domnul Voinea era un personaj pregătit și competent pe care Gheorghe nu il suporta în preajma sa, si nu de azi de ieri, ci de prin 2002.

Oricum, ar fi fost un primar mult mai bun decât Gheorghe.

Va urma(tineti aproape)